Vizele pentru Canada eliminate la 1 decembrie 2017
In aceasta dimineata avem prima veste buna pentru romanii care vor sa plece in Canada – atentie, nu sa emigreze! Vizele pentru Canada vor fi eliminate la 1 decembrie 2017. Evident ca va fi un mic truc, pentru cei ce vor sa faca doua drumuri pentru a emigra in Canada. Adica vor avea timp trei luni de zile sa-si gaseasca un loc de munca, apoi cu contractul in mana, revin in Romania si aplica pentru o viza de munca! Api dupa inca trei ani vor cere cetatenia canadiana direct de acolo! Super, nu-i asa?
Vizele pentru Canada vor fi eliminate incepand cu 1 decembrie 2017
Presedintele Klaus Ionanis se poate mandri ca a reusit sa ajunga la o intelegere cu sefii canadieni, evident ca aici este si meritul Uniuniii Europene, care de mult bate la cap SUA si Canada sa merga pe reciprocitate, daca vor si ei sa calatoreasca fara vize la Paris sau Roma. Iata ca cei care au mai calatorit in Canada, o pot face fara viza incepand cu 1 mai 2017, iar restul romanilor de la 1 decembrie 2017! Acum putem sa ne vizitam neamurile mult mai usor, nu-i asa? Nu mai zic de gasirea unui loc de munca legal si stabil.
Exista si o clauza a acestei decizii, daca in primii trei ani numarul emigrantilor ilegali va creste alarmant, partea canadiana va putea reveni asupra deciziei de azi. Deci cel putin pana in 2020 romanii vor circula fara viza in Canada! Cu burta pe carte si cu ochii pe cei ce vor sa plece in tara artarului, cu scopul de a ramane acolo ilegal! Sa speram ca nu va fi asa, caci am cam obosit sa vad numai vesti de genul asta!